Sangerarile
vaginale sunt relativ frecvente la gravidele in primul trimestru si
in multe cazuri sunt benigne, adica nu sunt simptomul unei probleme
grave. Totusi, orice sangerare trebuie
anuntata medicului, mai ales daca este abundenta pentru ca poate fi
primul semn al unui avort spontan.Orice
sangerare in primul trimestru necesita abstinenta sexuala pana
la controlul medical care va determina cauza problemei. De la primele
picaturi de sange, este bine sa porti un absorbant pentru a putea
observa cat de grava este hemoragia si de ce tip. Nu se folosesc
tampoane interne si nu se fac spalaturi vaginale. Daca sangerarea
devine puternica si apar si alte simptome (crampe, dureri de spate,
febra, etc) controlul medical trebuie efectuat de urgenta, eventual
la camera de garda daca medicul care urmareste sarcina nu este
disponibil.
Asa cum am spus,
majoritatea sangerarilor din primul trimestru sunt de natura benigna.
Care ar fi cauzele:
Sangerarea de nidatie. Se intampla la
aproximativ 20% dintre gravide, atunci cand ovulul fecundat se
implanteaza in mucoasa uterina. El poate sa sparga cateva vase
de sange, de unde hemoragia usoara, de culoarea deschisa. Nidatia are
loc la 6-12 zile dupa fecundare, deci cam in aceasta perioada incepe
si sangerarea, care poate sa dureze cateva ore, timp in care curg
cateva picaturi de sange sau poate sa dureze cateva zile. In orice
caz, sangerarea este usoara. Unele femei confunda
aceasta sangerare de nidatie cu menstruatia si nu isi dau seama ca
sunt insarcinate, mai ales cele care au o hemoragie menstruala usoara
si de scurta durata.
O infectie in zona pelvisului sau o
infectie urinara.
Contactul sexual. Unele gravide au colul
sensibil si un contact sexual il face sa sangereze. Pana la controlul
medical este bine sa renunti la sex, insa, in general, relatiile
sexuale sunt permise in timpul sarcinii, nepunand in pericol
sanatatea mamei sau a copilului.
Din
pacate, nu toate sangerarile vaginale sunt inofensive. Trebuie sa te
prezinti la medic cat mai repede dupa un
astfel de episod tocmai pentru ca el poate sa fie si un simptom al
unui proces grav. Despre ce este vorba :
Avortul spontan. Sangerarea poate sa fie
primul semn al avortului dar daca ea apare nu inseamna ca avortul
este iminent. Jumatate din gravidele care sangereaza mai mult sau mai
putin duc sarcina mai departe, fara probleme. Totusi, 15-20% dintre
sarcini sunt pierdute, majoritatea in primele 12 saptamani. Pe langa
sangerare, avortul se manifesta prin crampe in abdomenul inferior (ca
cele de la menstruatie, de intensitati diferite), si eliminarea de
tesut prin vagin, odata cu sangele. De multe ori avortul nu poate fi
oprit, chiar daca te prezinti imediat la medic. Vestea buna este ca
un avort nu iti pune viata in pericol si nu te impiedica sa ramai din
nou insarcinata.
Sarcina ectopica. Uneori, blastocistul nu
reuseste sa ajunga in uter si se implanteaza in alta parte, cel mai
adesea in una din trompele uterine. Acest eveniment este periculos
pentru ca, pe masura ce blastocistul creste, trompa se poate rupe,
provocand hemoragii interne si chiar moartea mamei. Pe langa
sangerare, sarcina ectopica se manifesta prin crampe, durere ascutita
in abdomenul inferior, un nivel mic al hCG.
Sarcina molara. Desi este foarte rara,
sarcina molara, sau mola hidatiforma, este un real pericol. In locul
embrionului, se dezvolta mola, adica o excrescenta de tesut anormal,
asemanatoare cu o tumora. Se depisteaza prin nivelul foarte mare al
hCG, absenta batailor inimii, formatiuni asemanatoare unui ciorchine,
observate la ecografie.
Dintre
cauzele maligne ale sangerari, cea mai frecventa este avortul
spontan. Dar foarte multe mamici se sperie degeaba. Sangerarea de
care se tem atat este o banala hemoragie de nidatie. Important este
sa-ti patrezi calmul si sa te adresezi medicului de cate ori apare o
sangerare vaginala ciudata, fie ca esti sau nu insarcinata. Hemoragia
de nidatie apare adesea cand femeia nici nu se gandeste la o sarcina. sursa >> nou-nascuti.ro Articole similare pe nou-nascuti.ro : Listeria si sarcina Alimentatia si greturile de dimineata Vaccinarea femeilor gravide Sarcina si depresia - cauze Sarcina si toxoplasmoza
|